Pagina 83 ~ Īntālnirea Preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii patidelor politice şi ai minorităţilor naţionale

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit, în data 27 februarie a.c., cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi ai minorităţilor naţionale în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni pe tema Pactului Naţional pentru Educaţie.
La consultări au participat reprezentanţi ai Partidului Democrat - Liberal, Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Partidului Conservator şi ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Toate partidele prezente şi-au dat acordul asupra principiilor enunţate în proiectul de Pact trimis de către Preşedinte liderilor partidelor parlamentare în data de 20 februarie, anul curent.

Documentul a fost elaborat pe baza diagnosticului şi a soluţiilor propuse de către Comisia prezidenţială de analiză şi elaborare a politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării în raportul România educaţiei, România cercetării prezentat public în data de 12 iulie 2007.

Partidele prezente la consultări auexprimat dorinţa de a propune unele clarificări de ordin tehnic, care să fie incluse în forma finală a textului în termen de 7 zile.

La sfârşitul acestei perioade, textul final va fi supus semnării, locul şi ora urmând să fie stabilite de către Administraţia Prezidenţială. Documentul va fi deschis spre semnare partidelor politice, iar apoi şi celorlalţi actori sociali ai sistemului educativ: sindicate, asociaţii profesionale, ligi şi organizaţii ale elevilor şi studenţilor, asociaţii ale părinţilor.

Pactul fundamentează strategia şi componentele normative ale acţiunilor din domeniul educaţiei şi cercetării ce urmează a fi detaliate în perioada următoare.

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit participanţilor, reafirmând că modernizarea educaţiei rămâne principala modalitate de creştere a competitivităţii economice a României.

   

 

Data introducerii: 28-02-2008

 

Comentarii vizitatori