ADIO, DETECTOARE RADAR!
Toate aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020. Documentul relevă că Executivul va evalua posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii pentru prima dată a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă, care va răspunde juridic solidar cu şoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul. În paralel, va fi introdus şi "permisul provizoriu de conducere", premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer. Guvernul va interzice folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, ca măsură împotriva "agresivităţii rutiere", va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste, va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale, şi va impune finalizarea învăţământului minim obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere. Conform noii Legi a educaţiei, învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi pe cel gimnazial. Obligaţia de a frecventa învăţământul de 10 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18 ani. În acelaşi timp va fi introdusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie şi cu eliminarea prescrierii proceselor verbale. O parte din încasările obţinute din amenzi vor fi vărsate la buget, fără ca sumele să fie cedate integral la bugetele locale, ca în prezent. Totodată, va fi introdus "tichetul de contravenţie", anexat permisului de conducere şi care va evidenţia amenzile plătite. Lipsa acestui tichet va însemna că şoferul nu a achitat amenda şi va atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata sumei respective, conform sursei citate. Pentru "creşterea gradului de intransigenţă" a legii în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât şi cuantumul amenzii, iar şoferii care vor să beneficieze de reducerea duratei de suspendare a permisului vor putea opta pentru programe de reabilitare comportamentală/consiliere psihologică, pentru cursuri de conducere defensivă/preventivă sau pentru efectuarea în spitale a unui "stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere". Creşterea progresivă a taxelor pentru deţinerea mai multor autovehicule necomerciale, introducerea "taxelor pe congestie" şi reducerea taxelor pentru autovehiculele folosite în comun prin sistemul "car-sharing" (pentru reducerea ponderii transportului motorizat individual), închirierea cu ora din puncte fixe a vehiculelor, îmbunătăţirea evaluării psihologice a candidaţilor pentru obţinerea permisului auto, a sistemului de criterii la examinarea pentru acordarea permisului de conducere şi a "capacităţii de supraveghere şi impunere a legii" prin intermediul sistemelor de supraveghere video, creşterea gradului de încasare a amenzilor, promovarea transportului public şi a celui nemotorizat cu "descurajarea" transportului motorizat individual, introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere, crearea instanţelor judecătoreşti specializate pentru domeniul circulaţiei rutiere cu scopul reducerii duratei de soluţionare a dosarelor, achiziţia de noi elicoptere, descurajarea furtului elementelor de semnalizare rutieră prin folosirea unor materiale "nevalorificabile", dar şi modificarea "formatului de prezentare" a ştirilor legate de accidentele rutiere sunt alte măsuri avute în vedere pentru perioada următoare. Procedura de examinare pentru acordarea permisului de conducere va fi modificată în sensul unei evaluări "mai ample", inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere, nu doar cu verificarea cunoaşterii legislaţiei şi a abilităţii de a efectua anumite manevre în trafic. În document se atenţionează că, deşi la data aderării la UE România a preluat obiectivul comunitar de reducere cu 50%, până în 2010, a numărului de victime ale accidentelor rutiere, acest indicator a crescut anual, proporţional cu creşterea parcului auto în condiţiile unei infrastructuri învechite şi în lipsa unei politici coerente în domeniu.
Data introducerii: 21-02-2012
Comentarii vizitatori
Alte articole din aceeaşi categorie:CAR PENSIONARI - O SANSA PENTRU TINERIBANII RETINUTI ILEGAL PENSIONARILOR - RESTITUITI IN TRANSE LUNARE EGALEBENZINARII, LOVITI UNDE II DOARE: LA BUZUNARINCREDIBIL, DAR ADEVARAT: S-A IEFTINIT BENZINA!PENTRU ELEVII DE A XII-A, SE APROPIE EMOTIILE BAC-ULUIPERCHEZITII LA HOTI DE MASINI DE LUX IN GIURGIU UN AN DE ACTIVITATE LA "PRO MAIORESCU"DOPPING LA FRONTIERACARITATE SI ACTIUNI UMANITARE - CUVINTE MAI RARE IN VOCABULARUL GIURGIUVENILOR „LET’S DO IT, ROMANIA”, DIN NOU IN GIURGIU"TEAPA" PRIN SMS LA BOLINTINWEEK-END CAPRICIOS SI LA GIURGIU1.500 DE LOCURI DISPONIBILE LA CLASA INTAI SI CEA PREGATITOARERADARE SI ECHIPAJE DE POLITIE PE TOATE DRUMURILE DIN GIURGIULA MULTI ANI, DOMNULE (ACTUAL SI VIITOR) PRESEDINTE!”LITORALUL PENTRU TOTI” - ACELEASI PRETURI CA ANUL TRECUT"NOROCOASELE" DE AZI...GATA CU PROGRAMUL "RABLA"!BURSA LOCURILOR DE MUNCA, MAINE, LA "MIORITA"HOTIA PEDELISTA NU SE PEDEPSESTE RETROACTIV
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |