DSP-URILE, INTRE DESFIINTARE SI REORGANIZARE...

 DSP-URILE, INTRE DESFIINTARE SI REORGANIZARE...
asdasdas
DSP-URILE, INTRE DESFIINTARE SI REORGANIZARE... DSP-URILE, INTRE DESFIINTARE SI REORGANIZARE...

Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii a lansat īn dezbatere publică, vineri seară, un proiect de hotărāre de guvern privind reorganizarea instituţiei. Conform notei de fundamentare a proiectului, obiectivul fundamental al restructurării organizatorice a unor componente din sistemul de sănătate īl reprezintă, īn principal, īntărirea capacităţii administrative a Ministerului Sănătăţii. "Prin aceasta se asigură coerenţa instituţională şi se eficientizează procesul complex de adoptare operativă a deciziilor, mecanismul de control şi inspecţie şi implementarea īn timp scurt a Strategiei Naţionale de Sănătate Publică, cu scopul declarat de a creşte calitatea serviciilor medicale acordate pacienţilor şi, implicit, gradul de satisfacţie al acestora faţă de modul īn care funcţioneaza sistemul public de sănătate", se mai arată īn notă. Potrivit proiectului, īn subordinea MS vor funcţiona vor funcţiona opt autorităţi regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanţă, Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, Agenţia Naţională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale şi Achiziţii Centralizate şi alte instituţii publice, care vor fi īnfiinţate prin hotarāre a Guvernului. Astfel, īn proiect se precizează că direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează īn opt autorităţi regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică şi īn subordinea cărora funcţionează 34 de oficii judeţene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale. "Direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează īn 8 autorităţi regionale de sănătate publică prin hotărāre a Guvernului īn termen de minimum 30 de zile de la data intrării īn vigoare a hotărārii", se arată īn proiect. De asemenea, serviciile judeţene de ambulanţă, care funcţionează tot īn subordinea directă a MS, se reorganizează īn opt servicii regionale de ambulanţă, structuri cu personalitate juridică şi īn subordinea cărora funcţionează 33 de staţii judeţene de ambulanţă. Īn privinţa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), acesta īşi păstrează organizarea actuală şi devine Serviciul Regional de Ambulanţă Bucureşti. Prin acelaşi proiect de HG se urmăreşte şi micşorarea numărului maxim de posturi din aparatul propriu al ministerului. "Numărul maxim de posturi este de 255, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Īn numărul maxim de posturi (...) sunt incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat", prevede proiectul, numărul maxim de posturi fiind, īn prezent, de 290, după cum se precizează īn nota de fundamentare. Proiectul de act normativ este īn dezbatere publică pānă la 15 aprilie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu , a anunţat, īncă de marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate, măsura urmānd să aducă, īn opinia lui, economii la buget. Nicolăescu a mai spus că 2013 va fi anul marilor schimbări īn sănătate, precizānd că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au declarat că vor solicita Ministerului Sănătăţii semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate publică judeţene se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite īn sistem. Īn casele de asigurări de sănătate şi īn direcţiile de sănătate publică judeţene lucrează īn prezent aproximativ 8.000 de persoane.

   

 

Data introducerii: 16-03-2013

 

Comentarii vizitatori