Pagina 83 ~ Dragi guvernanţi, daţi banii înapoi !

Autor: Gheorghe BIŢĂ
 Dragi guvernanţi, daţi banii înapoi !
asdasdas
Dragi guvernanţi, daţi banii înapoi ! Dragi guvernanţi, daţi banii înapoi !

Laszlo Kovacs, comisarul european pentru fiscalitate: „Le-am spus autorităţilor române că banii de pe taxa auto încasaţi trebuie returnaţi.”

Autorităţile române au primit mesajul clar de la comisarul european pentru fiscalitate, Laszlo Kovacs, că banii încasaţi pe taxa auto trebuie returnaţi cetăţenilor. Dacă nu se va găsi o soluţie, aceasta va veni din partea Curţii Europene de Justiţie, a declarat comisarul Kovacs şi va consta tot în returnarea banilor.

Comisarul european a declarat joi că Bruxelles-ul a fost în negocieri constante pe tema taxei auto cu autorităţile de la Bucureşti, el însuşi vorbind la telefon cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi având întâlniri cu miniştrii Mediului şi Economiei şi Finanţelor.
"Problema taxei de primă înmatriculare din România a fost că este discriminatorie. Apoi am fost aproape de o soluţie, dar autorităţile române s-au răzgândit şi au hotărât să facă întreaga taxare pe noi baze, şi anume pe emisiile de CO2", a rezumat Laszlo Kovacs dialogul din ultimele săptămâni.
Întârzierea autorităţilor de la Bucureşti şi răzgândirea lor în ultimul moment, deşi trecuse data limită prevăzută pentru trecerea la următoarea fază a procedurii de infringement, nu a părut să deranjeze Bruxelles-ul, înştiinţat de premierul român asupra intenţiilor autorităţilor de la Bucureşti.

Prezent la dezbaterile European Business Forum de la Bruxelles, care are drept temă schimbările climatice şi energia, Laszlo Kovacs a subliniat ca modalitate de luptă împotriva schimbărilor climatice din punct de vedere a fiscalităţii şi taxa de primă înmatriculare. "Ea există în majoritatea ţărilor europene. Comisia crede că poluatorul trebuie să plătească şi, de aceea, cea mai bună formulă este calculul ei pe baza emisiilor de CO2, pentru descurajarea consumatorilor de a-şi cumpăra maşini care au emisii mari de CO2", a explicat el in timpul dezbaterilor.
Comisarul Kovacs a spus că în acest moment noua formulă trimisă de Bucureşti "este în mâinile experţilor" şi că, probabil, în câteva zile o va primi şi el şi îşi va formula o opinie. "Suntem foarte interesaţi să ajutăm România să rezolve aceasta problemă, pentru că îi înţelegem dificultăţile, dar este responsabilitatea României să găsească o soluţie care să fie în conformitate cu reglementările U.E.", a spus oficialul european.

O soluţie trebuie să găsească România şi în a returna banii celor care au plătit până acum taxa. Dând exemplul Ungariei, care a avut aceeaşi problemă şi unde guvernul a returnat plătitorilor banii pe taxă, Kovacs a spus că le-a transmis autorităţilor de la Bucureşti mesajul clar că banii trebuie daţi înapoi.

 "De fiecare dată când am vorbit cu oficialii români, le-am spus că dacă sunt încasate taxe nejustificat, ele trebuie plătite înapoi. Şi dacă nu este găsită o soluţie, atunci Curtea Europeană de Justiţie va trebuie să ia o decizie. Şi va decide returnarea banilor de către Guvernul României", este poziţia fără echivoc a comisarului european.

   

 

Data introducerii: 22-02-2008

 

Comentarii vizitatori