Pagina 15 ~ INCEPUT DE AN "IN FORTA" LA POLITIA LOCALA

 INCEPUT DE AN
asdasdas
INCEPUT DE AN INCEPUT DE AN

Potrivit datelor oferite de Primaria Giurgiu, in perioada 01.01 - 15.01.2013 Poliţia Locală Giurgiu a desfăşurat multiple activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, conform competenţelor ce-i revin prin Legea nr. 155/2010, intervenindu-se cu măsuri specifice în situaţiile în care s-au constatat încălcări ale actelor normative. Astfel, agenţii locali au constatat un număr de 40 contravenţii, fiind aplicate 26 sancţiuni cu amendă în valoare totală de 5.090 lei şi 14 avertismente scrise. Sancţiunile contravenţionale aplicate în săptămâna precedentă au vizat abateri ca: tulburarea liniştii publice, consumul de alcool în locuri publice, traversarea părţii carosabile prin locuri nepermise, oprirea neregulamentară a autoturismelor în zona de acţiune a indicatorului „oprirea interzisă”, depozitarea pe trotuare a mărfurilor, ambalajelor şi altor obiecte ce dăunează esteticii şi împiedică desfăşurarea normală a circulaţiei, precum şi circulaţia cu mopede pe drumurile publice fără cască de protecţie, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante sau fără a avea în funcţiune luminile de întâlnire aprinse. Tot în această perioadă au fost înregistrate 10 sesizări prin dispecerat, 20 sesizări prin serviciul de urgenţă 112, iar în alte 435 de cazuri agenţii Poliţiei Locale s-au sesizat din oficiu. S-a dispus deplasarea rapidă a echipei de intervenţie în toate cazurile în care s-a impus. Maine, de la ora 9.30, Politia Locala isi va prezenta bilnatul activitatii din 2012.

   

 

Data introducerii: 16-01-2013

 

Comentarii vizitatori