Pagina 3 ~ MOSCOVA ESTE DE FAPT PRINCIPALUL ADVERSAR AL LUI TRAIAN BASESCU

Autor: Caterina ILIE-ANTON
 MOSCOVA ESTE DE FAPT PRINCIPALUL ADVERSAR AL LUI TRAIAN BASESCU
asdasdas
MOSCOVA ESTE DE FAPT PRINCIPALUL ADVERSAR AL LUI TRAIAN BASESCU MOSCOVA ESTE DE FAPT PRINCIPALUL ADVERSAR AL LUI TRAIAN BASESCU

O importanta agentie americana confirma ca principalul adversar al lui Traian Basescu este Moscova. Loc unde ca din intamplare domnul Mircea Geoana s-a deplasat nu mai putin de 3 ori, pe ascuns, in ultimele 6 luni. De ce si ce se va intampla in decembrie ne spune o importanta agentie americana.

Criza politică din România se prelungește și ia amploare, după ce PSD a decis să nu recunoască rezultatul alegerilor prezidențiale, țara nu are guvern legitim, iar organismele internaționale își amînă tot mai mult sprijinul promis. Colac peste pupăză, apropierea startului manifestărilor dedicate celei de a 20-a aniversări a revoluției din decembrie 1989, pe 16 decembrie, riscă să creeze cadrul perfect pentru declanșarea unor ample proteste de stradă, generate de taberele politice autohtone pro și contra-Băsescu, și întreținute de nemulțumirile crescînde ale românilor de rînd, pe fondul crizei economice.

Nu o spunem noi, o spune prestigioasa agenție americană de analize geostrategice Startfor, într-un material difuzat pe siteul propriu, în care afirmă că România riscă să repete scenariul unguresc de acum trei ani, cînd a a 50-a aniversare a revoluției anti-sovietice din Ungaria s-a suprapus cu uriașul scandal politic declanșat de premierul socialist Ferenc Gyurcsány, prins cu mîna unor declarații neprincipale în sac de către adversarii politici. Scandalul a degenerat în ample proteste de stradă, întinse pe parcursul a cîteva săptămîni și soldate cu lupte între manifestanți și poliție, răniți, pagube materiale uriașe, demiteri la nivel înalt și chiar cu manifestări de solidaritate organizate în cîteva orașe din România.

Americanii de la Stratfor avertizează că nemulțumirile sociale din România au nevoie doar de o scînteie pentru a exploda, în zilele următoare, și reamintesc că, deja, în Timișoara și alte cîteva orașe au avut loc proteste de stradă provocate de ciocnirile politice între candidați. ”Manifestările care vor marca a 20-a aniversare a revoluției anti-comuniste din decembrie 1989 vor debuta pe 16 decembrie și vor oferi prilejul unei coalizări a formațiunilor anti-Băsescu, amintind de modul în care a 50-a aniversare a revoltei ungare contra ocupației sovietice, în 1956, a generat protestele anti-guvernamentale din Budapesta, în octombrie 2006” scriu analiștii Stratfor în materialul amintit. Foarte interesant, ei punctează că acest lucru – tensiunile din România - va fi pe placul Moscovei, care îl percepe pe Traian Băsescu drept ”o sulă în coastă”, și principalul adversar din Balcani al Kremlinului, după implicarea sa în sprijinirea facțiunii anti-comuniste din Republica Moldova și pentru faptul că este un aliat declarat al SUA. ”Conflictul dintre Băsescu și Geoană, grefat pe apropiata celebrare a aniversării revoluției anti-comuniste ar putea produce un decembrie incendiar în România” mai opinează agenția americană.

   

 

Data introducerii: 08-12-2009

 

Comentarii vizitatori