Pagina 84 ~ Niculae Bădălău un caz evident de şantajist politic

Autor: Deputat Valentin Adrian Iliescu

Convins fiind că o nouă înfrângere la alegerile locale viitoare, de altfel, previzibilă, reprezintă sfârşitul carierei sale politice, deputatul P.S.D., Niculae Bădălău, a comis-o din nou. Construcţia Bugetului Consiliului Judeţean pe anul 2008, constituie un caz clar de nesimţire politică, de şantaj şi manipulare care nu poate fi tolerat. Pentru că încalcă flagrant prevederile legii, pentru că este un obstacol important în calea dezvoltării armonioase şi echitabile a localităţilor judeţului şi pune în discuţie, la modul cel mai serios, necesitatea existenţei Consiliului Judeţean.

Personajul principal negativ al acestui şantaj politic murdar este deputatul P.S.D., Niculae Bădălău. Nici un leu din acest buget nu a fost repartizat fără o condiţionare politică. Evident, nu ne putem abţine în a pune întrebarea: „Conform legii finanţelor publice locale, ce atribuţii are un deputat, chiar şi de la P.S.D. ?”. Răspunsul este foarte clar: ABSOLUT NICIO ATRIBUŢIE.
Aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, în judeţul Giurgiu, alocarea banilor de la Consiliul Judeţean către localităţi se face, exclusiv, pe criterii politice. Eşti primar P.S.D.-ist sau faci dovada că treci la P.S.D. primeşti bani, nu faci acest pas, nu primeşti nimic. Oricât de mari şi de presante ar fi nevoile localităţii tale.
Cum s-a procedat în construirea bugetului pe anul 2008. S-a lansat tuturor primarilor din judeţ, invitaţia de a prezenta nevoile de finanţare ale comunităţilor. Şi de a le depune în scris la Consiliul Judeţean. Până aici totul este corect şi legal. După care a urmat un comando politic format din oameni de la P.S.D. (Cristian Marciu, Tudorel Ţone, Florin Rădoi) care au colindat judeţul în lung şi în lat, cu mesajul foarte clar adresat primarilor cei mai buni: treceţi la noi, primiţi bani, nu treceţi, nu primiţi nimic.

Culmea jigodismului politic a comis-o deputatul Niculae Bădălău care i-a contactat personal pe toţi primarii de care P.S.D. are nevoie şi, cu condiţia de a semna declaraţia de acceptare a candidaturii la Primărie din partea P.S.D. la alegerile locale viitoare, a stabilit cine primeşte bani sau nu. Evident, toţi primarii P.S.D. în exerciţiu la care se adaugă şi alţi primari care au făcut pe loc acest pas (primarul Breazu de la Putineiu) şi alţi care au semnat cererea de candidatură fără să-şi anunţe deocamdată trecerea la P.S.D.

Trebuie să facem sublinierea că nu toţi primarii din judeţ, oameni cu verticalitate, serioşi, credibili şi sătui de matrapazlâcurile domnului Bădălău au intrat în jocul lui şi au semnat cererea de acceptare a candidaturii. Primari extrem de valoroşi şi de bine apreciaţi de cetăţeni au refuzat această şmecherie politică de doi bani a unui politician găunos, profund corupt şi total iresponsabil.

Lucrul cel mai grav este că domnul deputat Niculae Bădălău se implică nu numai în alocarea banilor Consiliului Judeţean dar, mai ales, în cheltuirea lor. Legea nescrisă a domnului Bădălău din Bolintin este următoarea: Primeşti bani pentru localitate dar lucrările le fac firmele trimise de Bădălău.

   

 

Data introducerii: 10-02-2008

 

Comentarii vizitatori