Pagina 2 ~ TANDEMUL DIACONESCU-MITREA SI CONSECINTELE SALE ASUPRA P.S.D. GIURGIU

Autor: Traian TUDORESCU
 TANDEMUL DIACONESCU-MITREA SI CONSECINTELE SALE ASUPRA P.S.D. GIURGIU
asdasdas
TANDEMUL DIACONESCU-MITREA SI CONSECINTELE SALE ASUPRA P.S.D. GIURGIU TANDEMUL DIACONESCU-MITREA SI CONSECINTELE SALE ASUPRA P.S.D. GIURGIU

Este un lucru cert. Social-democraţii Cristian Diaconescu şi Miron Mitrea s-au întâlnit, miercuri,, cei doi stabilind refacerea "tandemului" negociat iniţial, un anunţ în acest sens urmând a fi făcut joi, la reuniunea Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat. S-a vrut o bomba a Consiliului dar s-a fasait inainte. Ca, asa este romanul, guraliv.

Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu s-au întâlnit în cursul zilei de miercuri, cei doi discutând despre necesitatea schimbării actualei conduceri a PSD. Intalnirea s-a desfasurat dupa ce Mitrea avusese intalniri si cu Ilie Sarbu si cu senatorul Ion Vasile. In spatele lui Mitrea asteapta disciplinati multi dintre baronii locali ai partidului: Mazare, Oprisan, Constantinescu.

Diaconescu şi Mitrea au convenit să facă un anunţ privind acest "tandem" joi, la Consiliul Naţional, deci într-un for statutar al partidului. Aceleaşi surse au mai precizat că discuţiile dintre Mitrea şi Diaconescu i-au implicat doar pe cei doi, respectiv relaţiile dintre ei, fără a avea în vedere o eventuală relaţie şi cu gruparea Năstase.

Lovitura mortala pe care cei doi vor s-o dea adversarilor politici este readucerea in cadrul partidului a doctorului Sorin Oprescu. Actualul primar general al capitalei. Intelegerea fiind ca Diaconescu sa ajunga presedinte, Oprescu, primvicepresedinte sau presedinte executiv, si Mitrea secretar general.

In privinta viitorului Organizatiei P.S.D. Giurgiu, deja cele cateva tabere care de mult viseaza la presedintia organizatiei dau tarcoale pe la Bucuresti, fac promisiuni si cer sprijinul pentru obtinerea puterii. Cu exceptia tandemului Adrian Popescu - Radu Popa, toti ceilalti fruntasi pesedisti fac jocuri si promisiuni. La mai multe capete. Ca tot giurgiuveanul, impartial.

Ne permiteti si noua un pronostic la presedintia P.S.D. Giurgiu ? Niculae Badalau. Stim noi de ce.

   

 

Data introducerii: 04-02-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

 
Postat de : ghimpele
2010-02-04
Subiect : p pariu
Fara sprijinul lui VANGHELIE nu concep un castigator pe pariu ca ordinea va fi : Geoana -presedinte Nastase presedinte executiv Diaconescu Presedinte consiliu national Dragnea -secretar general...

Arata restul

 
Postat de : irina
2010-02-04
Subiect :
Sa-ti auda Dumnezeu pronosticul si sa-l implineasca! Un asa om ca Badalau mai rar intalnesti. Mi-a fost sef la Prefectura si stiu ce vorbesc.Acum si eu si el am plecat din Prefectura, dar este si rama...

Arata restul

 
Postat de : balalau baiatu mamii
2010-02-04
Subiect : ma lesi?
nu mai ma-nebuniti cu badalau in sus,badalau in jos.cel mai bun ptr.giurgiu este batrina sulfa stalinista...MARIN CRISTEA!apropos,mai traieste relicva asta,cine ne poate zice ceva,bulangiule tu mai st...

Arata restul

 
Postat de : popescu eugen
2010-02-04
Subiect :
niculae badea da doamne...

Arata restul

inapoi           

 

Pagina 2 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

CE PLANURI CLOCESTE POPESCU?"TRADATORII" VOTULUI MOTIUNIIBALCIUL S-A TERMINAT! MOTIUNEA A CAZUT! ROMANIA SI BANDA LUI MOEBIUSCUM AU VOTAT PARLAMENTARII DE GIURGIU LA MOTIUNEA DE CENZURA ?ALEGERI INTERNE BLOCATE LA P.D.L.ECHIPA COMPLETA PENTRU ORGANIZATIA MUNICIPALA A PDL GIURGIUPRIORITATEA NUMARUL UNU - SPARGEREA MONOPOLULUI DE LA PRIMARIA GIURGIUCEZAR MAGUREANU, PRESEDINTE... "FARA TAIETURI"CUM E MAI BINE ?DUPA MOTIUNE, VINE REMANIEREA ?!?!?!SE PUNE DE-UN NOU PARTIDULET?STOP JOC !ADRIAN POPESCU ESTE PRESEDINTELE PSD GIURGIU!MADALIN VOICU, LA USA TEATRULUI VALAH! SCANDAL CA LA USA CORTULUI! DOAR UNUL DIN TREI!!TRAIAN BASESCU CATRE PEDELISTI: DACA NU MAI VRETI SA RAMANETI LA GUVERNARE SPUNETI-MI IN 48 DE ORE. NU UMILITI PARTIDUL PRIN VOTAREA UNEI MOTIUNI DE CENZURA.TOMA PETCU: NU CANDIDEZ LA PRIMARIA MUNICIPIULUI GIURGIU!ALEGERI LA PSD GIURGIU: ANDRONACHE SI OFITERU IN TIME OUTBADALAU ATACA PE TURNANTA
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA