Pagina 19 ~ Sport

.

Pagina 19 ~ Articole din categoria Sport

data introducerii: 13-06-2008

Piţi a dat-o la pace!

Cel mai prost om al echipei naţionale a fost, în meciul cu Italia, Piţurcă. Mai întâi, prezenţa lui Florentin Petre ca titular a fost prima „gherlă”. Apoi, după golul superb al lui Adi Mutu, trebuia să rupă jocul macaronarilor prin schimbarea pe care a făcut-o, inutil deja, mai târziu. Nu mai vorbesc de faptul că, la accidentarea lui Rădoi, ne-a ţinut în zece oameni mai bine de cinci minute.

Autor: Florin Antoniu
data introducerii: 13-06-2008

Piţurcă poate juca la două capete

Calculele teoretice arată că există posibilitatea ca echipa naţională să se califice şi cu două puncte. Ar fi o premieră pentru competiţia europeană. Dar la fel de bine poate rata etapele superioare, chiar dacă acumulează cinci puncte.

Autor: Florin Antoniu
data introducerii: 07-06-2008

CEHIA DEBUTEAZĂ CU O VICTORIE LA LIMITĂ ÎN MECIUL DE DEBUT CU ECHIPA ŢĂRII GAZDĂ, ELVEŢIA. SCOR: 1-0.

Anunţată ca mare favorită în acest meci, Cehia nu a strălucit, ba chiar a tremurat în faţa elveţienilor.

Autor: Mădălina ILIE
data introducerii: 07-06-2008

ÎNCEPE CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2008. HAI ROMÂNIA !

Am ajuns la debutul ediţiei 2008 a Campionatului European de fotbal. Găzduit de Austria şi Elveţia. Deşi va debuta doar luni într-un meci crucial împotriva campioanei mondiale, Franţa, dorim de pe acum succes deplin echipei naţionale de fotbal. HAI ROMÂNIA!

Autor: Mădălina ILIE
data introducerii: 04-06-2008

DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT ÎN FOTBALUL ROMÂNESC: STEAUA DEPUNCTATĂ CU 7 PUNCTE, GIGI BECALI INTERZIS 2 ANI DE PE STADIOANE.

Comisia de Disciplină a F.R.F. a hotărât miercuri, 4 iunie 2008 să depuncteze cu 7 puncte clubul din Ghencea pentru tentativă de corupţie, pe „U” Cluj cu 6 puncte pentru tentativă de luare de mită iar Gigi Becali şi Toni Doboş suspendaţi de pe stadioanele din România pentru 2 ani.

Autor: Gheorghe BIŢĂ
data introducerii: 28-05-2008

VICTOR PIŢURCĂ ŞI-A STABILIT LOTUL CU CARE VA JUCA LA EUROPENELE DE FOTBAL DIN AUSTRIA ŞI ELVEŢIA.

Mai sunt puţine zile până la Campionatul European de Fotbal din Austria şi Elveţia. Iată lotul de jucători cu care vom participa la acest campionat în grupa considerată cea mai grea cu Franţa, Italia şi Olanda.

Autor: Laurenţiu ANTON
data introducerii: 22-04-2008

SHOW AVIATIC GIURGIU

Luni şi marti, 28 si 29 aprilie 2008, CLUB SKYWALKER SPORT EXTREM în parteneriat cu Primăria municipiului Giurgiu organizează in cadrul Zilelor Orasului Giurgiu un miting aviatic.

Autor: Mădălina ILIE
data introducerii: 20-04-2008

ADRIAN DIACONU A CÎŞTIGAT CENTURA DE PRETENDENT LA TITLUL MONDIAL. DUPĂ UN MECI FOARTE GREU.

După un meci epuizant, cu schimburi dure de lovituri, Adrian Diaconu, în faţa a 6.000 de spectatori români entuziaşti şi a milioane de telespectatori care i-au ţinut pumnii, a căştigat la puncte.

Autor: Gheorghe BIŢĂ
data introducerii: 20-04-2008

STEAUA ŞI C.F.R. CLUJ ALEARGĂ UMĂR LA UMĂR PENTRU TITLUL NAŢIONAL LA FOTBAL.

Accesul direct în grupele Ligii Campionilor şi sumele uriaşe puse în joc de această participare încing şi mai tare lupta pentru titlu. Război pe viaţă şi pe moarte.

Autor: Laurenţiu ANTON
data introducerii: 06-04-2008

DOUĂ MEDALII DE AUR PENTRU GIMNASTELE ROMÂNCE LA CAMPIONATELE EUROPENE.

Cu câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice de Vară de la Beijing, gimnastele românce cuceresc două titluri europene la Clermont-Ferrand în proba pe echipe şi prin Sandra Izbaşa la sol.

Autor: Laurenţiu ANTON
data introducerii: 31-03-2008

ANTENA 1 VA TRANSMITE MECIURILE DIN LIGA I DE FOTBAL IAR TVR MECIURILE DIN LIGA CAMPIONILOR.

Luni, 31 martie 2008, s-a decis cine va transmite la televiziune cele mai importante şi mai urmărite meciuri de fotbal.

Autor: Laurenţiu ANTON
data introducerii: 28-03-2008

COMISIA DE DISCIPLINĂ A L.P.F. A DECIS: STEAUA A BĂTUT RAPIDUL LA MASA VERDE CU 3-0.

După 7 ore şi jumătate de deliberări, Comisia a decis ca Steaua să fie declarată învingătoare în faţa Rapidului cu 3-0.

Autor: Gheorghe BIŢĂ.
data introducerii: 26-03-2008

ROMÂNIA BATE RUSIA LA SCOR: 3-0.

Naţionala de fotbal a României învinge la scor o altă echipă calificată la Campionatul European de fotbal din iunie 2008, Rusia, cea care îi lăsase, în preliminarii pe englezi acasă.

Autor: Gheorghe BIŢĂ
data introducerii: 21-03-2008

Fostul dinamovist Alexandru Custov a murit la vârsta de 53 de ani

Fostul jucător dinamovist Alexandru Custov a încetat din viaţă, astăzi, în localitatea Fundeni Frunzăneşti (un sat situat lângă Bucureşti), la vârsta de 53 de ani, informează site-ul oficial al echipei din Ştefan cel Mare. Custov suferea de diabet şi tromboflebită.

data introducerii: 21-03-2008

Formula 1: Red Bull va scoate la vânzare echipa Toro Rosso

Red Bull vrea să vândă echipa de Formula 1 Toro Rosso înainte de 2010, iar principalul motiv este legat de schimbările de regulament, a confirmat unul dintre proprietari, Dietrich Mateschitz..

data introducerii: 21-03-2008

Robert Mureşan îşi propune să se claseze în primii 10 în MotoGp

Pilotul echipei Grizzly Kiefer Racing, Robert Mureşan, primul român în MotoGp (clasa 125 cc), a declarat că în 2008 are ca obiectiv obţinerea de puncte pe etapă şi clasarea în Top 10.

data introducerii: 21-03-2008

Derby-ul Rapid-Steaua a fost oprit, după ce arbitrul Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribune

Arbitrul Alexandru Deaconu a întrerupt meciul Rapid-Steaua, în minutul 74, după ce a fost lovit cu un obiect aruncat din tribune, la scorul de 1-0 pentru giuleşteni, iar echipa lui Mircea Rednic va pierde jocul cu 0-3, conform declaraţiilor fostului arbitru Ion Crăciunescu.

data introducerii: 21-03-2008

Constantin Zotta: “Totul a fost premeditat”

Preşedintele Rapidului, Constantin Zotta, a acuzat la finalul meciului întrerupt dintre Rapid şi Steaua, după ce arbitrul Deaconu a acuzat o lovitură primită în cap, de la un obiect aruncat din tribune, că totul a fost un scenariu premeditat. Mai mult, Zotta a spus că jucătorii Stelei ar fi ştiu acest lucru.

data introducerii: 17-03-2008

Secetă mare

A treia etapă a mini returului s-a caracterizat prin numărul extrem de redus al golurilor marcate. Astfel, în cele nouă meciuri am consemnat doar zece reuşite, cinci în dreptul gazdelor şi tot atâtea în cel al oaspeţilor. A fost o rundă cu rezultate strânse, trei remize albe şi patru victorii „scurte”, unu la zero fiind scorul cel mai des întâlnit.

Autor: Adrian BARBU
data introducerii: 17-03-2008

Harlem Globetrotters, locul secund în topul popularităţii brandurilor din Statele Unite

Harlem Globetrotters încasează 85 de milioane de dolari pe an, mai ales din turneele internaţionale. Meciurile din afara Americii reprezintă doar 25% din program, însă generează jumătate din veniturile anuale ale lui Harlem.

data introducerii: 17-03-2008

Echipele care poartă echipament roşu sunt avantajate

Aţi putea crede că succesul unor echipe de fotbal precum Manchester United, Liverpool sau Arsenal are legătură doar cu valoarea şi talentul jucătorilor, dar nu e în totalitate aşa.

data introducerii: 17-03-2008

România, pe locul 13 în clasamentul mondial FIFA

Echipa naţională a României ocupă în continuare poziţia a 13-a în clasamentul mondial al primelor reprezentative, ierarhie dată publicităţii astăzi de către Federaţia Internaţională de Fotbal.

data introducerii: 17-03-2008

UEFA va face teste pentru detectarea hormonilor de creştere şi a transfuziilor

Fotbalul se teme de dopaj. Chiar dacă în acest sport dopingul nu este la fel de răspândit ca în alte discipline, UEFA a decis să facă aproape 300 de controale, înainte şi în timpul turneului final al Euro 2008.

data introducerii: 09-03-2008

Dunărea Giurgiu – un joc slab şi un rezultat pe măsură 0 – 0, acasă cu utima clasată din liga a II-a, F.C. Săcele

Dunărea Giurgiu începuse promiţător returul de campionat cu o victorie promiţătoare şi de palmares (1-0) cu Progresul Bucureşti în deplasare. Este drept după un meci deloc frumos şi lipsit de spectacol.

Autor: Gheorghe BIŢĂ
data introducerii: 03-03-2008

Dunărea Giurgiu reia campionatul cu o victorie importantă în deplasare

După o iarnă plină de frământări, Progresul Bucureşti a început prost returul în Liga a II-a. Trupa pregătită de câteva zile de Marius Şumudică a fost învinsă ieri, pe teren propriu, de către Dunărea Giurgiu, cu 1-0, la capătul unui meci slab făcut de către bucureşteni. Antrenorul gazdelor, Marius Şumudică, a fost negru de supărare după meci. “Îmi asum răspunderea eşecului.

Autor: Gheorghe BIŢĂ
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA